Rusia confirmă retragerea unor unităţi militare de la granița cu Ucraina: ”Și-au îndeplinit sarcinile, au început transportarea personalului şi a echipamentelor spre bazele permanente”

Rusia confirmă retragerea unor unităţi militare de la granița cu Ucraina: ”Și-au îndeplinit sarcinile, au început transportarea personalului şi a echipamentelor spre bazele permanente”
General-maior Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării | Foto - Profimedia Images
Publicat: 15/02/2022, 12:43
Actualizat: 15/02/2022, 13:56

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a anunțat, marți, că unități militare ale ale Districtului Militar de Sud şi ale Districtului Militar de Vest se vor reîntoarce în cazărmi și au început deja operațiunile de transport, atât pentru soldați, cât și pentru echipamentele militare.

Anunțul lui Igor Konaşenkov survine declarațiilor făcute de oficiali ai SUA și Marii Britanii, aceștia declarând că invadarea Ucrainei este ”iminentă”. Partea rusă a catalogat astfel de declarații drept ”propagandă occidentală”.

Exercițiile militare s-au încheiat pentru respectivele unități, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, iar astfel de activități sunt urmate de o revenire la bazele permanente.

”În contextul în care activităţile de antrenament se încheie, trupele, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, vor reveni în unităţile permanente. Unităţi ale Districtului Militar de Sud şi ale Districtului Militar de Vest şi-au îndeplinit sarcinile şi au început deja transportarea personalului şi a echipamentelor spre bazele permanente”, a declarat general-maiorul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, citat de agenţia Tass.

”Data de 15 februarie 2022 va rămâne în istorie ca fiind ziua eşecului propagandei de război a Occidentului”

Maria Zakharova, purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe

Rusia menţine trupe în Belarus, exerciţiile militare continuă

Cancelarul german Olaf Scholz se află în vizită la Moscova, urmând a avea o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin. Germania, de altfel, a cerut Rusiei retragerea trupelor de la frontiera cu Ucraina.

Totuși, Rusia menţine trupe în Belarus, acolo unde exerciţiile militare continuă. De asemenea, sunt trupe în Crimeea şi numeroase nave militare în Marea Neagră, în apropierea Ucrainei.

Exercițiile militare comune din Belarus – Union Resolve 2022 –  au debutat pe 10 februarie și vor continua până pe data de 20 februarie,  fiind ”cea mai mare desfăşurare a Rusiei în fosta republică sovietică de la Războiul Rece”, potrivit experților NATO.

Moscova a precizat că își va retrage militarii – aproximativ 30.000 – de pe teritoriul Belarusului de îndată ce aceste exerciții se vor încheia.

”Situația este foarte gravă. Forțele concentrate de Rusia fac posibilă lansarea unei ofensive, iar aceasta este o realitate. Vom vedea dacă trupele (n.red. – ruse) vor pleca după 20 februarie. Să vedem ce se întâmplă după aceste manevre”, a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe.

Peskov: ”Ucraina este doar o parte a problemei”

Kremlinul a anunţat că preşedintele Vladimir Putin dorește să continue negocierile cu Statele Unte şi cu NATO.

”În primul rând, preşedintele Putin a cerut permanent negocieri şi diplomaţie. Şi, de fapt, el a iniţiat discuţiile asupra problemei garanţiilor de securitate pentru Federaţia Rusă. Iar Ucraina este doar o parte a problemei, este o parte a problemei mai mari a garanţiilor de securitate pentru Rusia şi, bineînţeles, preşedintele Putin vrea să negocieze”, a transmis Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Anterior, Serghei Lavrov – ministrul rus de Externe – a afirmat că există ”o şansă” pentru dialogul diplomatic cu Occidentul pe tema garanţiilor de securitate şi i-a recomandat preşedintelui Vladimir Putin continuarea negocierilor.


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?